În 2026 este foarte probabil să asistăm la un număr record de site-uri sparte, modificate sau șterse la nivel global. Nu pentru că atacatorii ar fi făcut un salt tehnologic spectaculos, ci pentru că procesul de construire a aplicațiilor web a devenit atât de simplu încât aproape oricine poate lansa un produs online fără să înțeleagă în profunzime ce se întâmplă în spate. Instrumentele bazate pe inteligență artificială permit generarea rapidă de frontend, backend, baze de date, sisteme de autentificare și integrări cu servicii de plată, totul prin câteva prompturi bine formulate.
Această democratizare a dezvoltării software vine însă cu un cost. În goana după design atractiv, funcționalități complexe și timp scurt de lansare, securitatea este adesea tratată superficial. Codul este generat rapid și rar auditat. Configurările implicite rămân active în producție. Politicile de acces sunt permisive. Validarea inputului este incompletă sau inexistentă. Tokenurile și cheile API ajung expuse în repository-uri publice. Nu este surprinzător că multe dintre vulnerabilitățile incluse în topurile publicate de OWASP apar constant în aplicații dezvoltate în acest mod.
Schimbarea majoră nu ține doar de cod, ci de faptul că promptul a devenit, în practică, o specificație tehnică. Dacă dezvoltatorul nu cere explicit validare strictă de input, protecție împotriva atacurilor de tip brute force, hashing corect al parolelor, protecție CSRF, control de acces granular sau mecanisme de jurnalizare, modelul AI nu le va introduce în mod implicit. Modelele sunt optimizate să livreze ceva funcțional și coerent, nu să respecte automat un cadru riguros de securitate sau un standard.
În acest context, prompt engineeringul începe să capete conturul unei profesii în sine. Nu este vorba despre formulări creative sau despre a obține un răspuns mai elegant de la un model lingvistic. Este vorba despre capacitatea de a anticipa riscuri, de a înțelege arhitecturi, fluxuri de date, mecanisme de autentificare și tipare de atac. Un prompt bine construit trebuie să includă cerințe clare de securitate, constrângeri tehnice și criterii de validare. În lipsa acestora, aplicația rezultată poate funcționa impecabil la nivel vizual și poate fi, în același timp, extrem de vulnerabilă.
Săptămâna aceasta, într-un cadru privat, a avut loc un eveniment care a inclus și o sesiune de hackathon, la care au participat dezvoltatori cu experiență de cinci sau șase ani. Trei echipe au construit rapid site-uri folosind AI, iar ulterior acestea au fost supuse unor teste de securitate. Rezultatul a fost elocvent. Toate cele trei aplicații au fost compromise. Prima a necesitat aproximativ trei minute pentru identificarea și exploatarea unei vulnerabilități relevante. Următoarele două au cedat aproape instantaneu, sub un minut.
Nu am utilizat tehnici avansate, nici exploituri sofisticate. Au fost exploatate erori de logică, validări incomplete și configurări greșite. După fiecare incident, echipele au intervenit pentru a corecta problemele identificate. Ajustările au reușit să blocheze tentativele evidente, accesibile unui utilizator fără pregătire tehnică solidă, însă abia după a patra sau a cincea iterație aplicațiile au început să atingă un nivel rezonabil de reziliență.
Acest episod reflectă un risc sistemic pentru 2026. Vom vedea o creștere accelerată a numărului de aplicații lansate rapid și, în paralel, o exploatare la scară largă a acelorași greșeli recurente. Atacatorii folosesc la rândul lor instrumente AI pentru a genera teste automate, pentru a construi payload-uri și pentru a identifica tipare de vulnerabilitate. Dacă aplicațiile sunt construite pornind din aceleași șabloane și din prompturi incomplete, suprafețele de atac vor fi similare și ușor de replicat.
Diferența majoră nu va mai fi între cei care știu să scrie cod și cei care nu știu, ci între cei care înțeleg securitatea ca parte integrantă a arhitecturii și cei care o tratează ca pe o etapă opțională. Într-un peisaj dominat de AI, responsabilitatea rămâne umană. Modelele execută instrucțiuni. Dacă instrucțiunile nu includ securitate, produsul final nu va fi securizat.
Anul 2026 are toate premisele să devină un punct de cotitură, nu din cauza unei tehnologii ostile, ci din cauza modului în care alegem să o folosim. Promptul nu mai este doar o întrebare adresată unui model, ci un document de arhitectură. Cine îl tratează ca atare va construi aplicații solide. Cine îl folosește doar pentru a grăbi lansarea va descoperi rapid cât de fragil este succesul obținut fără fundație tehnică solidă.